| Despre noi |
|
Centrul Kolping de Formare Practică în Turism sau, pe scurt, Centrul Kolping, este un centru de calificare şi perfecţionare în domeniul hotelier şi al pensiunilor turistice şi agro-turistice, oferind pregătire practică şi teoretică susţinută de cadre didactice specializate, într-un complex modern şi complet utilat Centrul Kolping de Formare Practică în Turism are două locaţii, una dintre ele se află la Braşov, iar cea de-a doua este situată în Caransebeş. Ambele locaţii organizează cursuri de bucătari şi cameriste, iar prin colaborarea cu alte instituţii, poate organiza diferite cursuri, precum: administrator pensiune, manager de hotel, ospătar sau vânzător. Atât la Braşov cât şi la Caransebeş, cei dornici pot urma un stagiu de practică, sau pot organiza un eveniment gastronomic, un eveniment în care membrii participanţi intră în bucătarie şi gătesc unii pentru ceilalţi, urmând apoi să îşi deguste preparatele.
Personalul din cele două locaţii este foarte bine pregătit şi instruit, putând oricând să dea informaţii cursanţilor, ei fiind si cei care contribuie la formarea lor pe perioada practicii.
Obiectivul principal al Centrului Kolping de Formare Practică în Turism - Creşterea şanselor integrării pe piaţa muncii a şomerilor şi a celor angajaţi în domeniile hotelier, pensiunilor turistice şi agro-turistice, cantinelor etc.
Vă aşteptăm să ne vizitaţi şi să urmaţi cursurile noastre!
|